ISTORIC

Prima atestare documentare a castelului dateaza din secolul XVI, când, potrivit unui raport militar (1680) exista un sistem de fortificatii care înconjura conacul. Se banuieste însa ca pe acest loc a existat o resedinta nobiliara înca din secolul XIV, iar constructia la castel a început în 1437, când baronul Banffy a primit din partea regelui Albert permisiunea de a-si ridica o cetate, si a fost finalizata în 1543. Stilurile cele mai vizibile în structura ansamblului sunt cel renascentist si cel baroc.
Denes Bánffy (1638-1674), comite de Dabâca si Cluj si consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I a fost cel care a initiat constructia ansamblului la aceste dimensiuni, sub controlul arhitectului italian Agostino Serena.
Mostenitorul sau, Denes Bánffy II a initiat reconstructia castelului, începând din 1745 în stil baroc, dupa planurile arhitectului vienez Joseph Emmanuel Fischer von Erlach. În prima faza reconstructia s-a concentrat asupra curtii de onoare din fata cladirii portii, inspirându-se din arhitectura baroca vieneza au fost create noi cladiri: manejul, grajdul, remiza si locuintele servitorilor. Tot el a dat o noua forma castelului, sub forma a doua aripi asezate în pozitia literei U.
În 1850 arhitectul A. Kagerbauer a ridicat o noua aripa a cladirii, tot în secolul XVII sculptorul Johann Nachtigall a transpus "Metamorfoza" de Ovidiu în grandioase statui de piatra care decorau poarta. Jozsef Banffy a decis demolarea turnului de poarta în 1820, unind curtea renascentista cu cea baroca, iar din piatra rezultata a fost ridicata moara de apa din apropiere. Totodata el a decis si transformarea parcului baroc într-unul romantic, specific englezesc.
În anul 1944, trupele germane i-au evacuat pe proprietari, pentru a folosi castelul ca spital militar. Imobilul a fost serios afectat la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, când trupele germane aflate în retragere, au atacat, jefuit si incendiat întreg ansamblul. A fost distrus întreg mobilierul, bine-cunoscuta galerie de portrete si biblioteca. Baronul Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment si ultimul proprietar al castelului, initiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state sa schimbe tabara si sa întoarca armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se considera a fi o actiune de vendeta a guvernului german la adresa baronului.
În perioada anilor 60 Directia Monumentelor Istorice a încercat reabilitarea castelului, dar din lipsa de fonduri nu a putut efectua nici o actiune concreta în acest sens. Castelul a fost folosit mai departe ca depozit de materiale de constructii, iar parcul a devenit treptat în pasune, copacii devenind lemn de foc.
Dupa caderea regimului comunist a început restaurarea ansamblului. Decisiva în acest sens a fost colaborarea între "Institute of Historic Building Conservation" din Marea Britanie, Oficiul pentru Protectia Patrimoniului Cultural din Ungaria si Ministerul Culturii si Cultelor din România. Lucrarile de restaurare s-a facut sub înaltul patronaj al Printului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri santierul.